“Prima Casă” în 2010: reguli noi de la 15 februarie
PRIMA CASA
Continue Reading Add comment ianuarie 28, 2010
“Prima Casă” permite ca garanţiile statului să fie valabile şi pentru proiectele imobiliare noi sau pentru locuinţele neterminate, aşa-numitele case „la roşu“
Bucureşti: Programul „Prima Casă“, bătut în cuie Imobilele trebuie ridicate de o firmă de construcţii în cel mult 18 luni, în baza unui contract încheiat cu beneficiarul. Locuinţa nu poate fi realizată în regie proprie. Completarea normelor de aplicare a programului , de miercuri, ca garanţiile statului să fie valabile şi pentru proiectele imobiliare noi sau pentru locuinţele neterminate, aşa-numitele case „la roşu“. Condiţiile de creditare şi cele de eligibilitate pentru bănci rămân neschimbate. Noutatea constă în mecanismul de obţinere a creditului în cele două cazuri. Fondul Naţional de Garantare (FNG) va reprezenta statul român în acest program. Potrivit ministrului de Finanţe, Gheorghe Pogea, în situaţia ridicării unei case sau a cumpărării uneia neterminate, beneficiarul va depune la bancă o cerere de finanţare însoţită de un antecontract de vânzare-cumpărare a locuinţei sau va prezenta contractul încheiat cu o firmă de construcţii. Promisiuni de creditare şi de garantare Instituţia de credit va emite o promisiune unilaterală de creditare, prin care îşi exprimă disponibilitatea de a acorda o finanţare unui beneficiar care respectă condiţiile de eligibilitate ale Programului. „Banca, în urma constatării încadrării solicitantului în criteriile de eligibilitate, referitoare la respectarea condiţiilor specifice – să nu mai aibă în proprietate o locuinţă, să îndeplinească condiţiile de venit minim – va emite o promisiune unilaterală de creditare, sub condiţia obţinerii unei promisiuni de garantare“, a explicat Pogea. Sursa: Adevarul
Add comment iunie 19, 2009
OCAZIE!!!
GARSONIERE SI APARTAMENTE IN VILA P+2 INCEPIND CU 25000 EURO CARTIER REZIDENTIAL LA 2KM DE CAPAT TRAMVAI 32 SECTOR 5,IESIREA BUCURESTI MAGURELE! IMPREJMUIRE,PARCARE,FOISOR,LOC JOACA
0723231413 ,0723654639
1 comment iunie 17, 2009
Creditele din Programul “Prima casa” nu vor depasi 60.000 euro
Bancile vor putea acorda credite in Programul “Prima casa” de cel mult 60.000 de euro, iar pentru locuintele mai scumpe clientii vor aduce “bani de-acasa”, a declarat, joi, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Saramet, citat de Mediafax. “Credite mai mari de 60.000 de euro nu vor fi date in Programul «Prima casa». Ce este peste 60.000 euro, clientul trebuie sa vina cu banii de acasa. Vrea o casa mai scumpa, vine cu banii!”, a spus Aurel Saramet. Programul Prima Casa a fost aprobat prin OUG nr. 60/2009 si are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia unei locuinte prin contractarea de credite. Astfel, persoanele fizice vor putea solicita o garantie guvernamentala in limita sumei de 60.000 de euro, in vederea achizitionarii primei locuinte. Conform actului normativ emis de Guvern, beneficiarii Programului sunt persoanele fizice care la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si nici nu au in derulare un credit ipotecar. Prin derogare de la prevederile OUG nr. 64/2007 privind datoria publica, Ministerul Finantelor Publice (MFP) este autorizat sa mandateze Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului in favoarea bancilor care acorda credite persoanelor fizice pentru cumpararea unei locuinte in cadrul programului „Prima casa”. Contractele prin care FNGCIMM acorda garantiile constituie titluri executorii, mai stabileste OUG nr. 60/2009. Plafonul anual al garantiilor care pot fi emise, conditiile de acordare a acestora si de eligibilitate a bancilor si a persoanelor fizice beneficiare ale programului „Prima casa”, precum si regulile de gestionare a garantiilor se vor stabili prin norme aprobate prin hotarare a Guvernului, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a OUG nr. 60/2009. OUG nr. 60/2009 mai prevede ca “asupra imobilelor achizitionate in cadrul programului „Prima casa” bancile instituie si reinnoiesc in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de 5 ani.” Totodata, potrivit actului normativ, creantele rezultate din garantiile acordate si platite institutiilor de credit in cadrul programului „Prima casa” vor fi creante bugetare a caror recuperare prin executare silita se va efectua de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Add comment iunie 13, 2009
Avans de 5% din credit si dobanda mica pentru Prima casa
Guvernul a decis extinderea obiectului de activitate al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri cu atributii de acordare de garantii pentru programul guvernamental “Prima casa”, destinat persoanelor care nu au o locuinta in proprietate, a anuntat primul-ministru Emil Boc, la finalul sedintei de Guvern de miercuri.
Premierul a precizat, de asemenea, ca in cursul zilei de astazi vor avea loc discutii intre reprezentanti ai Guvernului si cei ai mediului bancar cu privire la acest Program.
„Vom porni de la doua conditii minimale: avans 5% din credit si dobanda mica, astfel incat toti cei care astazi sunt in situatia de a nu putea avea o locuinta in proprietate, sa poata avea acces la Programul “Prima casa “, a afirmat seful Executivului, mentionand ca dupa intrevederea cu reprezentantii bancilor, va putea fi stabilit graficul de derulare al acestui program.
Premierul Emil Boc a amintit ca statul va garanta, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, credite de pana la 60.000 de euro pentru persoanele care doresc sa-si cumpere o locuinta.
„Pe baza mecanismului Fondului de Garantare pot fi practic garantate in Romania, prin acest program, locuinte in valoare de 1 miliard de euro”, a mentionat premierul.
“Am adoptat o ordonanta de urgenta prin care am facut posibil ca Fondul de Garantare a Creditelor sa poate fi implicat in programul “Prima Casa”. Astfel, prin ordonanta de urgenta pe care am adoptat-o am extins obiectul de activitate al Fondului National de Garantare a Creditelor dand posibilitatea acestuia sa garanteze si creditele care vor fi acordate in cadrul programului “Prima casa”, program destinat acelora care astazi nu au o locuinta in proprietate”, a adaugat premierul Emil Boc la finalul sedintei de Guvern.
Add comment iunie 5, 2009
Prima Casa: Ipoteca de rangul I, cu interdictie de vanzare pe 5 ani
Asupra imobilelor achizitionate in cadrul programului “Prima casa”, bancile vor institui in favoarea statului roman un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de 5 ani.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009, aprobata saptamana aceasta, stabileste unele masuri pentru implementarea programului “Prima casa”. Actul normativ a fost publicat joi, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 381, intrand in vigoare la aceeasi data.
Prin OUG nr. 60/2009, se aproba programul „Prima casa” ca program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia unei locuinte prin contractarea de credite. Astfel, persoanele fizice vor putea solicita o garantie guvernamentala in limita sumei de 60.000 de euro, in vederea achizitionarii primei locuinte.
Conform actului normativ emis de Guvern, beneficiarii Programului sunt persoanele fizice care la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si nici nu au in derulare un credit ipotecar.
Prin derogare de la prevederile OUG nr. 64/2007 privind datoria publica, Ministerul Finantelor Publice (MFP) este autorizat sa mandateze Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului in favoarea bancilor care acorda credite persoanelor fizice pentru cumpararea unei locuinte in cadrul programului „Prima casa”.
Contractele prin care FNGCIMM acorda garantiile constituie titluri executorii, mai stabileste OUG nr. 60/2009.
Plafonul anual al garantiilor care pot fi emise, conditiile de acordare a acestora si de eligibilitate a bancilor si a persoanelor fizice beneficiare ale programului „Prima casa”, precum si regulile de gestionare a garantiilor se vor stabili prin norme aprobate prin hotarare a Guvernului, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a OUG nr. 60/2009.
OUG nr. 60/2009 mai prevede ca “asupra imobilelor achizitionate in cadrul programului „Prima casa” bancile instituie si reinnoiesc in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de 5 ani.”
Totodata, potrivit actului normativ, creantele rezultate din garantiile acordate si platite institutiilor de credit in cadrul programului „Prima casa” vor fi creante bugetare a caror recuperare prin executare silita se va efectua de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
__________
Add comment iunie 5, 2009
Programul Prima Casa, operational din 20 iunie
Guvernul a completat cadrul normativ cu privire la Programul “Prima casa”, procedurile privind acest program fiind urgentate si simplificate, a anuntat primul-ministru Emil Boc, la finalul sedintei de guvern de miercuri.
„Practic, in 15 zile de aici inainte, Programul Prima casa va fi operational. In jurul datei de 20 iunie putem spune ca acest program se afla la dispozitia cetatenilor”, a declarat premierul Boc.
Beneficiarii Programului “Prima casa”, persoanele care nu au o casa in proprietate si care nu au un credit ipotecar in derulare, vor putea solicita o garantie guvernamentala in limita sumei de 60.000 de euro in vederea achizitionarii primei locuinte.
Primul-ministru Emil Boc a precizat ca in maximum 15 zile vor fi aprobate normele metodologice, care vor cuprinde toate criteriile de acordare a acestui ajutor al statului pentru achizitionarea primei locuinte.
Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a explicat ca, prin ordonanta de urgenta aprobata miercuri, Ministerul Finantelor este autorizat sa mandateze Fondul National de Garantare a Intreprinderilor Mici si Mijlocii in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului, in favoarea bancilor care acorda astfel de credite, iar contractele prin care Fondul acorda garantiile mentionate constituie titluri executorii.
„Guvernul nu trebuie sa atraga din piata bani, ci pur si simplu garanteaza bancilor, in caz de “default”, executarea garantiilor. Prin aceasta masura mobilizam, de fapt, capitalul de care dispun bancile”, a declarat ministrul Pogea.
Programul “Prima casa” a trezit un interes crescut si din partea persoanelor fizice si din partea bancilor, astfel ca peste 20 de banci au prezentat oferte complete, cu referire la nivelul dobanzilor si al comisioanelor.
“Este un interes si din partea Guvernului pentru a mobiliza aceste resurse si a relansa piata imobiliara si piata constructiilor”, a mai afirmat ministrul Finantelor Publice.
Add comment iunie 5, 2009
Tarife notariale cu 30% mai mici, in programul Prima Casa
Conducerea Uniunii Nationale a Notarilor Publici (UNNPR) intentioneaza sa se alature intiativei guvernului de a facilita achizitionarea primei case prin reducerea cu 30% a onorariilor, conform unui comunicat de presa emis, joi, de UNNPR.
Actiunea de a reduce cu circa 30% a tarifelor notariale se va aplica atat incheierii actelor de vanzare-cumparare, cat si pentru autentificarea contractelor de ipoteca.
“In acest sens, UNNPR va inainta ministrului justitiei propuneri concrete pentru o reducere considerabila a sumelor pe care cei indreptatiti sa beneficieze de aceasta masura a „primei case” le vor achita pentru a deveni „primii proprietari”, dupa cum se arata in comunicat.
Add comment iunie 5, 2009
Bancile nu vor penaliza rambursarea anticipata a creditului obtinut prin programul “Prima Casa”
Nepenalizarea rambursarii anticipate a creditului si procedurile de evaluare ale imobilului vor reprezenta criterii de selectie a bancilor care doresc sa fie incluse in programul guvernamental de garantare a creditelor pentru cumpararea primei locuinte, a declarat, joi, premierul Emil Boc, informeaza agentia Mediafax.
“Nepenalizarea rambursarii anticipate a creditului va fi un criteriu. De exemplu, iau un credit pe 30 de ani, dar dupa 10 sau dupa 5 ani am bani sa achit creditul. Acum te penalizeaza, noi punem conditie fara comision de penalizare. Sistemul de evaluare al imobilului acceptat in garantie va fi de asemenea un criteriu , pentru ca bancile au tot felul de sisteme de evaluare a imobilului”, a spus, la B1 TV, Emil Boc, citat de Mediafax.
Celelalte doua criterii pe baza carora vor fi selectate bancile care pot fi incluse in programul guvernamental de garantare a creditelor pentru prima locuinta sunt un avans de maximum 5% din imprumut si perceperea de dobanzi cat mai scazute.
Guvernul a aprobat miercuri, prin Memorandum, Programul “Prima casa”, destinat sprijinirii persoanelor care doresc sa cumpere pentru prima data o locuinta. In acest sens, statul va garanta 80% din valoarea unui credit destinat achizitionarii unei locuinte, in valoare maxima de 60.000 euro, – considerat de Guvern pretul mediu al achizitionarii unei case – in conditiile unor costuri mai reduse ale creditarii.
Programul va deveni operational in termen de 60 de zile si se va adresa tuturor persoanelor care nu au beneficiat pana acum de credit ipotecar, fara a se impune o restrictie de varsta.
Add comment iunie 5, 2009
